Plăcere-i în poeticul efort
Ce doar poeţii-o ştiu. – asta nu a crescut pe gunoiul meu. Nici asta. Nici macar geanta in intregime. Am scris aici povestea ei.
Pe vremea cand rar miroseam o piele tabacita, la atelierul unor prieteni din copilarie, am vazut o geanta pe strada. Mai tarziu, model asemanator, pe internet, dar in America. Voiam si eu , dar pe langa ca era departe si scumpa tare, nu era exact ce visam. Cand am inceput sa lucrez cu piele, am facut modelul cum voiam eu, aici la noi acasa, in Transilvania, ca m-am saturat sa vad lucruri bune si faine doar in strainataturi 🙂
Pielea exterioara e placuta la atingere, fina, dar totusi cu rezistenta crescuta la umezeala si uzura, fiind cerata. Interiorul…mamma mia, in brut! Inul imbraca un burete care protejeaza chestiile sensibile de socuri. Cand am terminat geanta, am stat o jumatate de ora si m-am tot uitat la ea intrebandu-ma ce ar zice cel ce a comandat-o daca nu i-o mai dau? Ca era exact ce mi-am dorit dintotdeauna :)) i-am trimis-o pana la urma, ca i-am promis…
Combinatia de culori si textura se vede mai bine la buzunarul interior pentru acte, din piele, care e atasat direct pe in. Uitandu-ma la poze si nesimtind pielea si mirosul, exprima cam putin din ce e, de fapt, geanta, dar na, insuficientele tehnologiei 🙂
Comenteaza
You must be logged in to post a comment.